Despre limba Italiană
Diferitele limbi vorbite în teritoriul pe care noi, astăzi, îl numim Italia, au trecut printr-un proces de transformare, din limba latină într-o formă vorbită a latinei populare, până au ajuns să se unifice în limba italiană de astăzi. Limba italiană s-a format la începutul secolului al XIV-lea, după ce Dante Alighieri a scris renumita operă La Comedia. Această operă, mult îndrăgită, a fost citită în toată Italia din acea vreme şi dialectul în care a fost scrisă, a devenit cel standard, pe care toţi îl puteau înţelege. Limba italiană a avut, întotdeauna, un dialect distinctiv pentru fiecare regiune.

Începând cu evul mediu târziu, variantele limbii italiene au devenit limbi comerciale pentru cea mai mare parte a Europei (în special variantele din Toscana şi Veneţia). Această influenţă a crescut în timpul Renaşterii, odată cu dezvoltarea sistemului financiar-bancar şi a umanismului în artă. În timpul perioadei Renaşterii, toţi bărbaţii educaţi din Europa erau aşteptaţi să viziteze Italia, să vadă monumentele şi operele ei de artă, să înveţe, astfel, limba italiană. Poetul englez, John Milton, de exemplu, a scris o parte din poeziile de început în limba italiană.

Tot în această perioadă, au avut loc dezbateri asupra adoptării limbii italiene moderne ca limbă literară. Erudiţii s-au divizat în trei grupuri: puriştii care considerau că limba trebuie să aibă la bază scrierile marilor clasici (în special Petrarca şi Boccaccio), alţii, precum florentinii care preferau versiunea vorbită de oamenii obişnuiţi din vremea aceea şi curtezanii care insistau ca fiecare regionalism să fie exprimat în noul standard. În cele din urmă, au prevalat ideile puriştilor, rezultatul fiind primul dicţionar, care a fost publicat în 1612. După unificare, au apărut multe cuvinte şi idiomuri vorbite în zonele de unde proveneau funcţionarii şi soldaţii recrutaţi. „Ciao”, de exemplu, este un cuvânt veneţian. Continuă, de asemenea, să fie folosite, în multe limbii europene, în domeniul artei şi muzicii, cuvinte împrumutate din italiană. Italiana este limbă oficială în Italia şi San Marino şi una din limbile oficiale în Elveţia.

Scrierea se face folosind alfabetul latin. Limba italiană foloseşte un accent acut deasupra literei e (ca în perché care înseamnă de ce/pentru ce) să indice o vocală semiînchisă şi accent grav (ca în tè, ceai) să indice o vocală semideschisă.

Accentul grav este, de asemenea, folosit pe literele A, I, O şi U să marcheze accentul pe ultima vocală a unui cuvânt (de exemplu, gioventù, tineret). Litera H, la începutul unui cuvânt, în limba vorbită, nu se aude.